Vrem să lăsăm lumea un pic mai bună decât am găsit-o și un viitor mai dulce pentru generația următoare, de oameni și de albine.

ANII 70 – ÎNCEPUTURILE

În anii ‘70, Rep. Moldova – pe atunci parte a Uniunii Sovietice – găzduia peste 300 000 familii de albine, îngrijite în stupine colective. La una din aceste stupine lucra Anatol Mamaliga, care învățase apicultura alături de tatăl său în mica prisacă a familiei. Odată ce Moldova a devenit independentă în 1991, stupinele colective au fost desființate și odată cu aceasta, populația de albine a țării a început să scadă vertiginos. Anatol însă nu s-a descurajat, ci a urmat mai departe îndeletnicirea moștenită de la tată. El a investit în 30 de stupi pe care i-a plasat pe un mic teren din spatele casei, în satul Todirești, raionul Ungheni.


2012 – POVESTEA CONTINUĂ

Începând din 2012, prisaca lui Anatol trece în mâinile unei noi generații. Liza Mamaliga duce mai departe pasiunea și munca tatălui și a bunicului ei, punând bazele întreprinderii sociale ”Dulce Plai” la Todirești. Pe lângă produsele naturale de la prisacă, Dulce Plai a fost creat pentru a restabili populația de albine din Rep. Moldova, de a educa oamenii despre importanța acestora și de a inspira tinerii să pășească pe drumul antreprenoriatului social.

2013 – ”SĂ ÎNVĂȚĂM DE LA ALBINUȚE!”

Mai mult decât orice, Dulce Plai și-a dorit să scoată apicultura din anonimat și din clișee. Așa se face că Liza și alte câteva fete au făcut rost de niște costume de albină și au început să țină scenete în școlile Chișinăului. Datorită acestei campanii, denumite simplu ”Să învățăm de la albinuțe!”, copiii au avut ocazia să învețe pe înțelesul lor despre viața albinelor, polenizare, cum se face mierea și de ce e bine să o consumăm. Formatul inovativ și cu spirit de joacă a prins la public, astfel încât campania a continuat și în afara școlilor cu vizite la prisacă, reprezentații la târguri și chiar și în mediul online.

2014 – BUNĂTĂȚI NOI ÎN OFERTĂ

Anii 2014-2015 au fost tare fructuoși și bogați în inspirație pentru Dulce Plai. Atunci am început să ne jucăm cu ideea de seturi, primul ieșit fiind setul ”Miere și ceai de ierburi”. Împreună cu Eugen Guzun de la inițiativa Seed It Forward, am început să producem săpun natural cu uleiuri esențiale și îmbogățit cu miere, ceară și propolis.

2016 – DIRECȚIA: CHIȘINĂU

Anii 2016-2017 au fost cu suișuri și coborâșuri pentru noi și mai ales pentru albinele noastre. Partea bună a fost că am început livrările la domiciliu, care s-au dovedit cea mai bună metodă de a fi aproape de consumatorii din Chișinău. Partea mai puțin bună a fost că în acea iarnă ne-a murit un număr mare din albine, pierdere pe care o resimțim chiar și astăzi.

2018 – PRINDEM AVÂNT PE PIAȚĂ

În 2018, la Chișinău a luat naștere piața săptămânală EcoLocal, unde Dulce Plai a fost o prezență regulată. Piața EcoLocal ne-a dat ocazia să ne întărim comunitatea cu mulți oameni de bine, atât producători cât și consumatori. Tot aici ne-am testat noul produs, ”Batonash” – batonașe energizante cu cereale, miere și alte gustoșenii sănătoase. În același an, Liza a luat parte la programul ”Femei în Afaceri”, unde a și câștigat concursul de business plan-uri cu Dulce Plai. Cu premiul câștigat am putut să echipăm prisaca cu stupi noi și colectoare de polen.

2019 – NOI ORIZONTURI

2019 este anul în care Dulce Plai a trecut granița, luând ființă și în România. Susținuți de programul Ro-Win, lucrăm acum la un laborator de producere a batonașelor în Iași, și continuăm să scriem povestea Dulce Plai cu ajutorul oamenilor buni care ne apar în drum.

 

Pe tot parcursul acestei mici istorii, am avut alături niște oameni minunați: Alexandra, Gheorghe, Mihaela, Ecaterina, Veronica, Ștefan, Eugen și Ion. Fără talentul și eforturile lor, Dulce Plai n-ar fi ajuns unde este azi, drept pentru care le spunem un mare MULȚUMIM!